Invat, zi de zi invat si ma strabat sa nu cedez, sa nu am o reactie brusca si sa stric tot. Invat sa tolerez tot ce in mod normal m-ar enerva sau m-ar intrista. Niciodata nu am fost buna la invatat...am evitat orele de mate si romana...si restul. Dar unele materii iti plac atat de mult incat inveti cu placere. Sau inveti de nevoie...
De curand am pierdut magma vietii mele. Si niciodata nu mi-a fost atat greu sa invat. Sa invat sa las totul in urma, desi am facut asta de multe ori, fara sa privesc in urma. Niciodata nu mi-a fost atat de greu sa privesc inainte. Incerc, dar cum? Cand ii simt parfumul si atingerile de fiecare data cand imi inchid ochii. Cand visele mele sunt bantuite de gandul frumos ca intr-o zi isi da seama ca sunt tot ce vrea si se intoarce la mine. Naiva de mine. De 4 ani am mai pierdut pe cineva, si mi-am dat seama ca nu am pierdut nimic, pentru ca nu eclipsa lumea. EL e imbibat in fiecare celula de-a mea, ca un parazit si nu exista un leac. Din 100 de persoane l-as recunoaste si daca ar sta cu spatele. E punctul meu de start, inceputul si sfarsitul. Nu e bogat, nu e visul oricarei femei, dar e visul meu, cel mai frumos vis, imposibil de atins.
Singurul lucru care ma tine in viata e o mica speranta. Tot timpul ma credeam o femeie puternica, si mi-am jurat de nenumarate ori ca nu ma las doborata de o singura sageata. Iar acum ma tarasc...doare, dar ma ridic. Invat sa ma tin in picioare cu rana deschisa.
Nu vreau sa il inlocuiesc cu nimeni, pentru ca nimeni nu ii poate lua locul, ii incomparabil. Cel mai frumos vis, odata devenit realitate, care a disparut lafel de repede cum a aparut. Viata e scurta, iar durerea o scurteaza si mai mult.
